Shopping Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Octavian Baban

Octavian Baban

Coach și trainer în Sistemul Semințelor, fondator Diamond System România. Inginer de pregătire, mereu mi-am dorit să descopăr un sistem care funcționează de fiecare dată în tot ceea ce-mi propun să realizez. Așa am ajuns să studiez în 2014 Sistemul Șlefuitorului de diamante, iar din 2017 am devenit trainer acreditat al acestui sistem în cadrul Colegiului de Management din Sedona. Acum am bucuria de a-i îndruma și pe alți oameni, antreprenori sau profesioniști care își doresc să evolueze continuu.

Episodul 4: Obiecte în meditație

În episodul 4 al seriei introductive despre DCI 3 discutăm despre obiecte în meditație. Într-o lecție anterioară ziceam că meditația corectă presupune să ai obiect în vizorul atenției pentru a cultiva mintea cu calități similare obiectului pe care-l alegi. Dintre…

Patru Puteri

Puterea #1: Pixul Pe prima din cele Patru Puteri putem s-o numim pur și simplu “Pixul“. Înseamnă că primul pas în purificarea inimilor noastre de o sămânță negativă e să stăm în liniște câteva minute și să ne gândim la…

Meditația Tong-Len pentru urmarea vocației

Iată un mic cadou pentru toți șlefuitorii:  prima meditație de la evenimentul DCI 2: “Talent, Pasiune, Vocație” cu Geshe Michael Roach. Tong-Len înseamnă, a da și a lua. Este una din cele mai frumoase meditații pe care le poți face…

Actul adevărului (audio)

Iată încă o mică mostră din audiobook-ul Șlefuitorului, ce va apărea în luna decembrie. Actul adevărului (capitolul 8) este foarte important, deoarece te va ajuta să-ți readuci aminte de unde vine realitatea și în același timp îți va da încredere în…

Aniversarea a 30 de ani de ACIP

După cum ați aflat în DCI 2, cea mai puternică sămânță pentru talentul ultim și vocația ta, este perpetuarea înțelepciunii în lumea din care faci tu parte. V-am mai spus eu în trecut despre proiectul de suflet al lui Geshe…