În articolul de azi am colectat 2 pasaje din cartea „Karma iubirii” care se referă la cele 2 fețe ale speranței: prima este un tip de hrană iar cealaltă însemnă depresie (pierderea speranței).
Speranța e la fel de importantă ca hrana și aerul pentru a nu ne deconecta de la cei din jurul nostru!
Patru tipuri diferite de hrană
“Primul se numește hrană mușcabilă și înseamnă de fapt hrană fizică – orice poate fi mușcat și mestecat, cum ar fi o bucată de măr.
Al doilea tip de hrană e somnul: privează pe cineva de somn mai mult de o zi sau două și începe să o ia razna. Fără îndoială, corpul și mintea au periodic nevoi de somn.
A treia hrană e speranța, iar cărțile din vechime o descriu astfel. Un cal s-a rătăcit în Sahara, în plin deșert, și cutreieră nisipurile câteva zile căutând apă. Chiar când e gata să moară de sete, simte miros de apă; se târăște în genunchi peste un deal și vede jos o oază cu un mic lac de apă dulce. Ideea e – oricât de aproape i-ar fi sfârșitul – calul va reuși să ajungă la apă. Poate că trupul lui e sleit de putere, dar speranța e suficientă ca să-l susțină pe ultima sută de metri. Speranța îl ține pe picioare, ca pe noi toți, de altfel.
A patra hrană constă pur și simplu în momente neîntrerupte de concentrare. Înflorim când avem astfel de momente, când suntem absorbiți de o activitate când avem pace și liniște adâncă; poate să fie o melodie care ne captivează atenția, o carte care ne place foarte mult ori să stăm în brațele cuiva special”.
(Geshe Michael Roach – “Karma iubirii”, pagina 150-151)
Cum apare depresia din lipsa speranței
“Unul dintre cele 4 tipuri de hrană este speranța. Avem nevoie de speranță la fel de mult cum avem de mâncare. Oameni deprimați și-au pierdut speranța.
Deci, opusul depresiei este speranța. Și ca să plantezi semințe împotriva depresiei, e nevoie să dai altcuiva speranță. Dar aici este o dificultate… motivul pentru care e atât de greu să plantezi semințe ca să oprești depresia este că o persoană deprimată e complet absorbită de propriile nevoi, de cum se simte ea. Dacă nu înțelege cu adevărat ce se întâmplă – dacă nu e bine pregătită în principiile Șlefuitorului de Diamante – atunci ultimul lucru pe care îl va face e să manifeste un interes activ pentru nevoile altcuiva.
Așa că mai întâi trebuie să te lupți împotriva acestui lucru: împotriva rezistenței de a te gândi măcar la altcineva în afară de tine. Există o modalitate foarte simplă prin care poți prin care poți să faci asta: cei 4 pași Starbucks.
Când ești deprimat (ă), aceștia sunt pașii pe care i-aș recomanda eu. Mai întâi, luptă-te să ajungi într-un loc din care să te poți gândi la ce are nevoie altcineva – încearcă să te gândești la o persoană pe care o poți ajuta. Alege pe cineva care nu pare să știe ce vrea să facă mai departe cu viața lui. Vorbește cu el, ajută-l să-și dea seama care e visul lui, chiar dacă e un vis despre care nu știe că-l are – mai ales dacă nu știe. Nu e nevoie să-i rezolvi toate problemele. Doar vorbește cu el, oferă-i sprijin, o dată pe săptămână sau la două săptămâni. Din semințe mici ies copaci mari”.
(Geshe Michael Roach – “Karma iubirii”, pagina 180-182)
