Valabil până
00 Days
00 Hrs
00 Mins
00 Secs
Arta Gestionării Timpului - Curs complet de gestionare a timpului prin sistemul semințelor mentale
Vezi înregistrarea!

Cele 5 căi de evoluție interioară

În sistemul Șlefuitorului de diamante, există 5 căi de evoluție prin care orice om trece. Aceste căi nu sunt definite în exterior ( spațiu și timp ), precum anii de liceu, facultate, master sau doctorat…etc..
 
Ele sunt mai degrabă o hartă interioară despre unde se află un om cu privire la înțelegerea sa despre el și despre realitatea personală – borne kilometrice în călătoria pe care orice persoană de pe această cale o întreprinde. Adică, dacă conduci de la București la Constanța, sunt semne practic pe tot drumul, care-ți spun câți kilometri mai ai de parcurs.
 
Cele 5 căi sunt:

1 – Calea Acumulării

Începe de obicei cu un dezastru sănătos care are loc în viața fiecăruia la un moment dat. Poate fi pierderea unei persoane dragi, poate fi un faliment, poate fi eșecul unui proiect, o boală sau un accident. Sau pur și simplu poate fi un blocaj interior greu de depășit, iar senzația pe care o ai este că te izbești puternic de un zid, peste care ți-e imposibil să treci pe moment. E nevoie de așa ceva ca să începi să te gândești la adevăratul scop al vieții, și cum să-l îndeplinești.
 
Acest lucru este sănătos în sensul că te determină să cauți noi modalități de a înțelege realitatea din care faci parte și de a găsi soluții care funcționează pentru rezolvarea provocărilor în care ai ajuns. În esență, e perioada din evoluția noastră interioară în care adunăm, sau colectăm, suficiente fapte bune pentru marea descoperire, care are loc pe calea a treia.
 
În acest moment pui o pauză felului cum îți conduceai munca și viața până în acest moment. Unii oameni își iau o vacanță prelungită, alții un an sabatic, iar alții pur și simplu renunță subit la o mare parte din activitățile pe care le făceau zi de zi.

2 – Calea pregătirii

A doua bornă kilometrică. Calea pregătirii începe când, întâmplător ( sau nu ), cineva apare în viața ta și îți explică ”pixul”, de unde vine cu adevărat realitatea ta. Ceea ce înseamnă și că niciun lucru nu-i acel lucru în sine, cel puțin nu în modul în care am crezut dintotdeauna că ar fi. Iar asta ne ajută să descoperim care este adevărata cauză pentru care lucrurile se întâmplă în viața ta.
 
Din acel moment, un ”A-ha” are loc în mintea ta și primești ca un fel de semnal că ai nevoie să înțelegi mai mult despre cum te poți elibera de toate ideile greșite, care în trecut ți-au provocat multe neplăceri. Și începi să aplici pas cu pas, să studiezi mai mult despre înțelegerea corectă și să-ți confirmi anumite intuiții pe care le-ai avut probabil de multă vreme, doar că nu ai primit o explicație coerentă despre ele.
 
Pentru ce ne pregătim? Ne pregătim să înțelegem pixul (vacuitatea și semințele) în moduri cât mai profunde. Ai nevoie de această cale pentru a ajunge la următoarea, a treia, care e marea descoperire. Vezi un anumit lucru, ceva ce s-ar putea numi Realitatea Supremă. Așa că a treia cale se numește Calea Viziunii.

3 – Calea viziunii (percepției directe)

Calea Viziunii are două părți. Din descrierile textelor sursă, prima parte: este un fel de comuniune cu un loc mai înalt. Și întreaga experiență durează doar vreo 20 de minute, deși când ești în toiul ei s-ar putea să nu-ți dai seama exact cât timp trece.

Ideea mai profundă este următoarea: atunci când cineva ne spune despre Pix, nu e că un câine vede ceva iar tu vezi altceva. Se rezumă de fapt la cât de mult un pix e un pix, din partea lui. Adică atunci când sunt doar eu, un om stând în bucătărie și uitându-mă la un pix, pot spune că chiar acum e un pix – un pix care vine de la mine. Dar când câinele intră pe ușă și se apropie de masă, lucrurile se complică puțin. Micul băț trebuie să fie un pix și o jucărie în același timp.

Tehnic vorbind, avem două realități care se întâmplă chiar acolo, în bucătărie, în același timp. Câinele experimentează, în mod valid, o realitate în care există o jucărie de mestecat în mintea omului – și e reală, pentru că-l face pe câine să saliveze doar când se gândește la ea, și chiar o poate mesteca. În cealaltă realitate – în realitatea mea, realitatea umană – bățul e de fapt un pix, pentru că pot să-l iau și să scriu cu el.

Pe a doua din cele cinci căi, ne obișnuim cu ideea că pixul vine de la noi, dintr-una din acele mici imagini de lumină care au ieșit dintr-o sămânță karmică din mintea noastră – o sămânță pe care am plantat-o poate chiar săptămâna trecută fiind amabili cu cineva, poate împrumutându-i un pix.

Dar pe a treia cale – pe Calea Viziunii – e infinit mai intens. Dacă ar fi să arăți cu degetul orice lucru din cameră care vine din el însuși și nu de la tine, nu există nimic… ridici din umeri. Nimic spre care poți arăta, la fel ca în momentul când au ieșit toate ființele din încăpere și acel cilindru cu pastă a rămas nimic (nedefinit).

Ei bine tot asta vezi – dar într-un mod mult mai profund – pe Calea Viziunii. Asta e Realitatea Supremă. Faptul că niciun lucru nu e el însuși de la sine, ceea ce înseamnă că – cu semințele potrivite – ar putea fi orice. Lumea ar putea deveni un rai, în modul în care bățul din bucătărie devine un pix. Iar asta este prima parte din calea viziunii.

Partea 2-a se întâmplă după ce trec cele 20 de minute, până la finalul zilei, ai parte de multe conștientizări uimitoare. Unul din lucrurile pe care le vezi e cât de egoist ai fost întotdeauna – cât de egoiști suntem cu toții, tot timpul. Cum orice lucru pe care-l facem sau îl spunem sau îl gândim e de fapt în interesul nostru. Chiar și când ne rugăm, chiar și când ajutăm pe cineva cu un lucru pe care-l are de făcut, chiar și când stăm și explicăm cuiva semințele, întotdeauna acțiunea e infectată de propriul nostru interes: ”ce pot obține din asta?”

Esența căii a treia e că nu putem arăta măcar spre un singur lucru din jur care nu vine de la noi. Faptul că știm de unde vine lumea este ceea ce începe să ne scuture și să ne scoată din boala planetară a egoismului. Și faptul că nu știm de unde vine plantează semințe să fim egoiști și să vedem egoism.

4 – Calea Obișnuinței

Calea a patra se numește Calea Obișnuinței. Ceea ce înseamnă doar că te obișnuiești cu noile tale realizări referitoare la esența semințelor, și folosești această înțelegere pentru a șterge complet – pentru totdeauna – ultimele emoții negative pe care le mai ai: furie, gelozie, dorință și alte emoții dăunătoare, chiar și tendințele de a înțelege greșit de unde vine realitatea.

După percepția directă, ceva începe să te miște în a vrea să menții acea înțelegere pentru restul zilelor. Astfel că în această cale, studiul și practica se intensifică, deoarece nu te poți opri până ce nu scapi orice urmă de neînțelegere.

5 – Calea în care nu mai e nimic de învățat

A cincea cale nu e de fapt deloc o cale – e doar locul în care ajungi când ești total lipsit de egoism, pentru că atunci când ajungi acolo nu există nimic pe care să mai încerci să-l obții fără să folosești semințele.

Sună bine nu?

Fie ca noi toți să progresăm rapid prin toate aceste borne de evoluție!

Shopping Cart

No products in the cart.