Iată un nou vlog în care povestim ce se mai întâmplă în călătoria noastră de a ne antrena cum putem să predăm mai bine acest sistem în continuare.
Am ajuns din nou în Sedona – Arizona, pentru o nouă sesiune academică cu echipa DCI International, unde vom petrece 2 săptămâni intense, cu lecții, teme și prezentări de dimineață până seara.
Subiectul DCI 6, pe care-l vom studia în această perioadă sunt Adicțiile, și cum să te eliberezi de adicțiile ce se pot forma în mintea ta. Este un subiect foarte interesant, mai ales în contextul celor care vor să stopeze anumite comportamente nesănătoase din viața lor, dar și pentru cei care vor să aibe un impact mai mare față de cei din jurul lor.
Marea majoritate a oamenilor când aud de adicții se sperie, asociindu-le cu obiceiuri duse la extrem, precum alcool, droguri, jocuri de noroc, etc…
Dar probabil nu e cazul multora din noi să avem asemenea adicții, în schimb în mod sigur există adicții mult mai subtile pe care încă le avem și care practic ne țin încătușați în niște situații repetitive. Din acest punct de vedere, studiu procesului cum ia naștere o adicție în mintea umană, cum recunoaștem un obicei adictiv și care sunt metodele prin care putem putem stopa definitiv acest proces, devine extrem de folositor.
Și nu doar pentru propriul beneficiu al eliberării de adicție, ci mai ales pentru ”insight”-urile pe care ți le dă în natura minții umane, despre cum poți răspunde mai bine nevoilor celor din jur și în final despre cum să fii un exemplu demn de urmat.
Urmărește mai jos noul episod și află detalii despre cum ne poate ajuta această învățătură!