Ce provocare ai avut în viața ta atunci când ai început să practici sistemul semințelor?
În anul în care am început să practic sistemul semințelor viața mea era o agitație fără sfârșit. Pe plan emoțional incercam să mă echilibrez . Aveam tone de ” gunoi ” băgate elegant sub preș. Nu știam ce să fac cu el , cum să-l curat să merg mai departe. Știam ca trebuie să fac ceva, cautam, făceam cursuri peste cursuri dar parca nimic nu funcționa. Roata se tot învârtea. Era amețitor. Eram frământați de frici de tot felul, de judecăți, de nemulțumiri…. eram vulcanică , prăpăstioasă , o șefă urlatoare și nemulțumită, un alt eu oricum.
În luna februarie 2019 a venit la Deva un domn care ținea doua zile de curs despre ….”ceva”. Nu știam despre ce, nu știam cine este domnul , dar prietena care m-a îndrumat să merg mi-a spus doar să am încredere că merită. Nu era costisitor deloc în comparație cu alte cursuri plătite de mine. Multe altele. Așa ca m-am dus. Fără vreo așteptare.
Nu cred că o să pot uita vreodata fiorul care m a fulgerat în primele 15 minute …. în prima jumătate de ora am luat decizia de a aprofunda ceea ce prietenul meu de astăzi, Florin Păsat transmitea cu o emoție licărind în ochi, în glas și în gesturi.
Au trecut 4 ani de atunci și îmi amintesc foarte des de vorbele lui Florin, vorbe pe care sincer vă spun atunci nu le am prea crezut … practicând acest sistem miracolele nu vor înceta să apară în viețile voastre …. veți avea nevoie de un binoclu să priviți înapoi la cei care sunteți astăzi”
Am cunoscut și alți șlefuitori, oameni de toate categoriile sociale , toți senini , prietenoși și liniștiți. Păreau de pe alta planeta , fără văicăreli, fără nemulțumiri, haioși, glumeți, fericiți, liberi …. părea interesant.
Am învățat despre Pix pe care nu l-am înțeles din prima, mimam că înțeleg, dar nu eram capabilă să-l aplic în toate aspectele vieții mele, cei 4 pași, cele 4 puteri, meditația cafelei …. păreau tehnici desprinse din alt univers.
Țin minte că la început gândurile critice pe care le aveam invidia, lipsă de empatie, judecată, veșnică căutare a unui vinovat, altul decât mine, erau frământări pe care le opream mecanic doar pentru că știam că plantează negativ. Părea greu și imposibil. Cu ajutorul colegilor șlefuitor, încet și sigur am început să simt în inima mea, să vibrez, să înțeleg, să practic cu bucurie.
Mi-am schimbat obiceiurile treptat, am implementat o rutină de seară și de dimineața, am adus tone de recunoștință în inima mea, mai ales pentru situațiile cele mai provocatoare. Încet și sigur începea să se facă lumină. Dar era o lumina slabă ….. nicidecum miracolele promise de Florin. Mereu glumeam cu el spunând-i ca eu sunt singura care îi va strica statisticile, acele statistici în care se spunea ca studenții șlefuitori treceau prin transformări și deveneau mentori 🙂 normal ca nu am crezut …. cel puțin nu era cazul meu …. dar de practicat am practicat tehnicile în continuare cu multa seriozitate pentru că totuși dădeau roade … se făcea lumină, se făcea liniste, relația cu familia era minunata, cu copiii, cu colegii de serviciu. Transformări erau …. miracolele însă eu una nu le vedeam.
A venit pandemia …. în pandemie am întrat cu inima deschisă. Aveam 50 șanse să falimentam. Pentru firma noastră, perioada în care a început pandemia a fost extrem de nepotrivita. Teoretic eram falimentari, practic am luat lucrurile așa cum au venit, am pus în practica tooooot ce învățasem într-un an și jumătate și am lăsat semințele să rodească.
Imediat ieșiți din perioada de izolare, am reluat activitatea, am achitat o sumă consistentă pe care o aveam de plătit de pe urma unui contract semnat înainte de nebunia izolării… si ….. am mers înainte. Părea un miracol …. am zâmbit…. mi-am zis …. doar atât? :))
Apoi am avut o provocare pe sănătate cu fiica mea. Și deși măsurătorile medicilor arătau necesitatea unei intervenții de stendare a unei artere ….. miracolele ….. semințele…… minunea ….. s-a petrecut. Fiica mea a ieșit cu bine din intervenție fără nevoia de stendare. Asta da miracol …..
Relația cu oamenii din jurul meu, familie, prieteni, copiii, soț, colegi este una magica …..
Pe zi ce trece nu pot să mă opresc din a avea lacrimi de recunoștință pentru toate minunile, echilibrul și seninul din viața mea.
Suntem fericiți, aplicăm sistemul semințelor în viața noastră impreuna, pentru că între timp și soțul meu a învățat acest sistem, ne învățăm și copiii să trăiască în acord cu cele 10 principii morale.
Cu ce mă ocup astăzi ?
Continui afacerea pe care o am din anul 2004 daaar ….
Aici s-a produs miracolul …. da. Acel miracol de care zicea Florin…. s-a petrecut …..
Astăzi sunt instructor pilates in orașul meu, dezvolt în paralel o noua pasiune, pasiunea pentru sport și o noua afacere având momentan un studio modern cu 3 aparate performante Reformer. Am urmat cursuri de specializare in ultimele 12 luni și sunt in plin proces de formare dar știu că dacă trăiesc corect în acest univers, lucrurile bune nu vor înceta să crească în viața noastră.
Poate vă întrebați dacă am provocări, frici, gânduri nelalocul lor, zile fără exuberanță …. din ce în ce mai puține….. știți cum fac să reduc frecventa energiei negative ? Practic cu toată încrederea sistemul semințelor și non stop recunoștință. Recunoștință atunci in secunda aceea , pentru orice lucru mărunt pe care îl sesizez în jurul meu. Chiar și pentru situațiile provocatoare, mai ales pentru ele.
Din rutina de dimineața vă divulg un singur mic secret . După trezire îmi las inima inundată de recunoștință pentru tot și toate câte îmi vin în suflet și apoi îmi iau angajament fata de mine însămi ca în toate orele care vor urma, voi face tot posibilul să fac lumea un loc mai bun, mai sănătos, mai vesel și mai echilibrat . Îmi propun să fac gesturi mărunte zilnice prin care lumea mea și a ta să devina un loc mai bun.
Mulțumesc pe aceasta cale tuturor slefuitorilor pe care i-am întâlnit în viața mea
Florin Păsat, Livia Soare, Octavian Baban, Geshe Michael Roach , Ana Ilie și mulți mulți alții.
Ce vă recomand ? Oricum nu vă recomand să ne credeți 🙂
Va recomand in schimb să citiți câteva titluri, vă recomand să va informați, să începeți schimbarea, să practicați, să va formați rutina și mai ales să nu încercați să porniți pe acest drum singuri 🙂
Cu recunoștință, Diana Varsănyi