Dintre toți inamicii care ne pot pune obstacole majore în evoluția noastră, depresia se detașează ușor printre cei mai des întâlniți. Este un subiect nu atât de frecvent adus în discuție la evenimetele de dezvoltare antreprenorială sau personală.
Este un subiect tabu, la fel cum este și subiectul obiceiurilor adictive, despre care și în sistemul Șlefuitorului de diamante există un nivel întreg dedicat fix acestui subiect. Dacă reușim să recunoaștem acest inamic / obstacol ca fiind prezent în mintea noastră, putem face apoi pașii necesari pentru a-l elimina.
Astfel că în episodul 30 al seriei ”Copacul cu piersici”, vei primi răspuns la 2 întrebări foarte importante:
”De ce vedem atât de mulți oameni depresivi în jurul nostru?”
”Care sunt pașii necesari pentru a-i putea ajuta pe acești oameni să planteze semințe mentale pentru a putea ieși din această stare?”
Tematica depresiei este cu atât mai relevantă în perioada actuală cât stăm acasă. Cu toții suntem ființe sociale, depindem de cei din jur pentru a comunica și a ne bucura împreună de ce facem. Fiind mai mult timp izolați la casele noastre, probabilitatea apariției străii depresive crește considerabil.
Așadar, urmărește episodul #30 mai jos și alfă câțiva pași concreți pe care-i poți aplica de azi, pentru a elimina această stare:
Mulțumim Anei pentru această întrebare foarte relevantă pentru mulți dintre noi!🙏