În noul episod al seriei Diamond Succes Podcast îl avem invitat pe Cojanu Sergiu din Brașov.
În 2015 când am ajuns prima dată în Brașov cu un eveniment introductiv despre Sistemul Diamond Cutter, am lansat o provocare în sală. Am zis ”Cine își dorește să organizeze un grup de suport, care să vă ajute să vă țină disciplinați în a aplica acest sistem de acum încolo”.
Toată lumea a indicat mai direct sau indirect către Sergiu. Astfel că Sergiu a acceptat provocarea de a creea acest context pentru cei din jurul lui. Iar ceea ce planificase el la vremea respectivă era o implicare de maxim 2 luni de zile în această activitate, după care avea de gând s-o paseze altcuiva.
Dar ceea ce nu planificase, era că această activitate și sistem, avea să-i ocupe următorii 4 ani de zile. Astfel că după 4 ani, Sergiu nu este doar un simplu student și practician al Șlefuitorului de diamante, ci a ajuns să-i poată susține și pe cei din jurul lui în mod concret, pentru a-și putea schimba viețile, urmând aceste principii.
Astfel că în a acest interviu am apucat să discutăm despre:
- aplicarea sistemului în domeniul relațiilor a depășit orice așteptare
- cum a ajuns să-și cunoască actuala soție și parteneră de viață plantând semințe pentru relație.
- focus pe business: cum să elimini amânările de plăți/încasări din partea clienților și creșterea cu 30% a cifrei de afaceri într-un an de pe urma aplicării sistemului.
- ce presupune munca de a-i susține pe alții să aplice acest sistem în viețile lor
- cum scurtezi timpul de la teorie la practică
- sfaturi și bune practici în a fi lider de grup.
Audiție plăcută!