Una din uneltele cele mai importante din întreg sistemul semințelor (al Șlefuitorului de diamante), este pixul, precum ai mai auzit în trecut.
Se recomandă revizuirea demonstrației cu pixul de cel puțin 3000 de ori, pentru a deprinde acest mod de a gândi și a acționa ulterior către direcția spre care vrem să ne îndreptăm.
Când aducem în vizorul atenție un obiect neînsuflețit, precum un pix, este relativ ușor să înțelegem cum se formează percepția despre realitate, de unde vine și mai ales de unde nu vine sensul lui.
Dar când trecem la alte persoane, colegi, prieteni și mai ales partenerul sau partenera de viața, atunci avem de lucru serios cu acest concept pentru a înțelege cu adevărat sensul corect al vacuității și al semințelor.
Am decupat un material foarte util în acest sens, din ultimul nostru curs intensiv cu echipa DCI Global, în care Geshe Michael Roach face tranziția de la explicația pixului la cea cu Cei 2 soți din bucătărie, menționând care sunt asemănările intre cele 2 situații.
Aceasta este unealta de bază, care se aplică în toate nivelurile pe care le studiem în cadrul acestui sistem, mai ales atunci când vrem să eliminăm supărarea din mintea noastră.
Să-ți fie cu folos!