“Găseşte-ţi o persoană bună cu care să vrei să trăieşti toată viaţa! Ea nu va fi frumoasă pentru toată viaţa!”
Acestea sunt cuvintele care m-au impactat cel mai mult la ultimul curs pe care ni l-a susţinut Geshe Michael Roach la sesiunea academica de training DCI din Sedona – un curs despre etică.
Contextul era pentru cei care vor să devină teacheri DCI şi cât de important e să știm să ne raportăm corect la relațiile celor cu care interacționăm în calitate de traineri.
Idee de bază de la care se pleacă este următoarea: totul în natură e plin de sex, pornind chiar de la plante, dar la plante nu e aşa vulgar ca la fiinţe. Cele mai multe flori au organe sexuale feminine şi masculine. Florile miros frumos şi au culori atrăgătoare pentru a atrage albinele, şi acest lucru se întâmplă doar pentru sex, pentru a face alte flori. Toate florile vor sa facă sex pentru supravieţuirea speciilor.
Scopul unei plante este să facă cât mai multe plante pentru întreaga viață. Fructele sunt “copii” unei flori pentru că au seminţe în interior şi trebuie să facă alţi “copii”.
La fel este și la ființele umane. Cea mai puternică dorință a oamenilor este să facă copiii, să facă “mai mulți ca mine”, pentru că altfel, toată rasa umană va dispărea.
Femeia pâna la 30 ani simte nevoie acută de a face copii şi de aceea, de cele mai multe ori, se căsătoreşte cu un barbat nepotrivit. La bărbaţi, seminţele sunt valabile toată viaţa, dar nu mai sunt aşa puternice şi e un risc să faci un copil cu un bărbat care are peste 40 ani, pentru că sămânţa lui poate fi defectă.
Toate aceste dorinţe sunt aşa puternice şi noi nici măcar nu ne dăm seama ce se întâmplă. Dragostea este 90% hormoni.
Ca trainer/teacher/speaker, dacă nu suntem atenţi la proprii hormoni, nu putem fi un bun teacher, pentru ca nu vom trata oamenii din încăpere în mod egal. Îi vom trata diferit şi vom alege persoanele după criteriul frumuseţii mai întâi. Din partea publicului, există aceeaşi chemare hormonală, deoarece, ca şi teacher/trainer/speaker, oamenii sunt atraşi de ei pentru că reprezintă putere, au cunoştinţe. Trebuie să fim atenţi la aceste aspecte deoarece e o linie foarte fină ce poate fi păşită pe neobservate.
Oricine este sus pe scenă in faţa unui auditoriu, fie bărbat sau femeie, este asemenea unei flori frumoase şi parfumate iar albinele nu vor întarzia să bâzâie in jur.
Un alt reper de etică este să fim foarte atenți la cuplurile din jurul nostru. Oriunde mergem şi mai ales la locul de muncă. Imaginează-ţi că ești la birou și observi că tocmai a fost angajat un nou coleg sau colegă foarte drăguț(ă). Începi să glumești cu această persoană și poate chiar mergeți la prânz împreună. De aici, este o linie fină până la a flirta cu ea în mod sexual, sau poate chiar de a întreține relații fizice cu acea persoană.
Acest lucru este absolut O.K. dacă sunteți amândoi singuri, dar desigur că trebuie să fim atenți să nu rănim relația exclusivă a altei persoane.
Dacă există posibilitatea să îţi găseşti sufletul pereche şi el este căsătorit, acest fapt nu este dragoste, sunt doar hormonii care se manifestă. Sufletul tău pereche niciodată nu se va afla într-o relaţie!
Adesea vedem adulterul romanțat în filme sau romane; cineva este nefericit în mariaj și în sfârșit întâlnește persoana potrivită, așa că pleacă cu ea și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
Dar bineînțeles că lucrurile nu se întâmplă așa în realitate: consecinţa pentru distrugerea relației unei alte persoane, astfel încât să îi iei partenerul, este că partenerul pe care îl iei va fi infidel față de tine! Și în plus se produc suferință de lungă durată și traumă copiilor partenerilor care sunt astfel puși în conflict și separați, din cauza intervenției noastre. O intrebare care apare în acest context: chiar poţi fi fericit şi împlinit pe termen lung dacă îţi clădeşti fericirea pe nefericirea şi suferinţa altor persoane?
De asemenea, trebuie să fim foarte atenți și cu problemele de cuplu ale oamenilor deoarece am putea foarte ușor să încălcăm linia subțire dintre empatie pentru problemele celorlalți și hormoni.
Dacă încălcăm această linie, consecințele în plan personal sunt: gelozie, separare în cuplu, mulți ani de singurătate, probleme sexuale. În mediu extern în care îți trăiești viaţa şi/sau desfășori activitatea, vei experimenta: poluare, mirosuri urâte, mizerie
Prin urmare, tratează relațiile celorlalți cu aceeași grijă cu care vrei ca ceilalți să trateze relația ta și ai un comportament sexual adecvat în orice împrejurare!
Mai jos este o listă cu câteva acțiuni prin care putem încălca acest precept moral sunt: distribuire “dirty jokes” pe FB sau mail; pofte pentru mâncare, băutură sau jocuri de noroc; impunerea voinței asupra cuiva apropiat; privitul cu jind la persoanele de sex opus care sunt în relații deja; flirtul și atingerile “nevinovate” cu aceste persoane; vizionare filme/emisiuni cu conținut deocheat sau a reclamelor sexiste si cu un conținut de nuditate ridicat; atingerile nevinovate – dacă persoanele respective sunt în relație declarată cu cineva; consumul de carne poate să fie o cauza pentru pofte sexuale mai puțin sănătoase; ingerarea de substanțe stimulante, cafea, alcool, sau droguri; să te folosești de corpul tău pentru a obține anumite avantaje; să vizionezi reclame ce pun accent pe aluzii sexuale în vederea promovării și vânzării unor produse; să cumperi produsele acestor societăți care se folosesc de astfel de mijloace de promovare; să incurajezi/sprijini orice mijloacele de comunicare care se folosesc de imagini și de articole nud ca să își crească profitul ca să capteze interesul public.
Ce se poate face pentru a evita astfel de acţiuni sau pentru a le compensa?
Rugăciune pentru cei cu probleme de relații sau pentru persoanele cu dependențe; sprijin emoțional pentru persoanele cu probleme de relație; restricție vizionare filme/emisiuni cu conținut sexual explicit; restricție consum alimente stimulante precum alcool; să faci curat/ordine în camera ta sau la birou; nu rămâne singur (ă) în cameră cu partenerul altei persoane; când relaționezi cu o persoană aflată într-o relație, întotdeauna, imaginează-ți că acolo se află și partenerul acelei persoane.
Daca nu spargi relația cuiva, mai ales dacă au copii, există posibilitatea să îți găsești sufletul pereche în 10 minute după aceea ?
Cel mai bine este să îți găsești o persoană bună cu care să vrei să trăiești toată viaţa! Nu alege frumusețea, pentru ca ea se degradează cu timpul.
Găsește o persoană bună!