Shopping Cart

Nu ai niciun produs în coș.

Din poveștile Șlefuitorilor: Constanța Osipov

1. Ce provocare ai avut cu afacerea ta sau în viața personală când ai început să aplici sistemul semințelor?

Provocarea cea mai grea cu care m-am confruntat de-a lungul anilor până a ajunge la sistemul semințelor, a fost sentimentul profund înrădăcinat de singurătate și izolare care definea modul în care mă percepeam pe mine însămi și locul meu în această lume și care a dat naștere în timp unei convingeri absolute că acesta este felul meu de a fi, că nu pot schimba nimic, iar incapacitatea mea de a comunica cu restul lumii se va agrava.  

2. Care sunt 2-3 frustrări/probleme legate de această provocare?

Un rezultat dureros al izolării și lipsei de comunicare a fost erodarea încrederii în forțele proprii. În pofida tuturor tentativelor de a mă schimba – încercând să devin mai sociabilă, mai curajoasă, înfruntându-mi anxietatea socială, de exemplu – lumea părea să se încăpățâneze să rămână pentru mine un loc ostil.

3. Cum ți-au impactat afacerea și viața personală?

Ani la rând, m-am mișcat în acest cerc vicios, în pofida a ceea ce ar fi zis sau crezut alții despre mine: neîncrederea în sine conducea la izolare și singurătate, iar singurătatea și izolarea îmi sporeau și mai mult neîncrederea în mine însămi și deznădejdea. Acest fel de a mă percepe era incapacitant. Pe de o parte mă simțeam imobilizată de tipare precum „Nu voi reuși să realizez nimic în viața asta, voi rămâne singură.”, iar pe de alta, nici potențialul înăbușit zi de zi printr-o astfel de gândire nocivă nu îmi dădea pace. Suferința lua forma unor convingeri de genul: „Nu pot să mă exprim, nu am o voce în această lume și, oricum, nu mă ascultă nimeni, nu sunt interesantă”.

4. Când ai auzit de Sistemul Semințelor?

Despre sistemul semințelor am auzit  de prin 2019, citind cartea „Cum funcționează yoga”, iar în 2020, am aflat de existența comunității DCI din România și am participat la programul online „Furia imposibilă”.

5. Care sunt 2-3 lucruri pe care le-ai făcut cu sistemul semințelor pentru a rezolva acea provocare sau a-ți îndeplini un obiectiv în direcția dorită?

În primul rând am acceptat principiile și înțelepciunea Șlefuitorului de Diamante ca un model rațional și plauzibil al funcționării realității. Apoi am început să aplic puțin câte puțin înțelepciunea în relațiile de acasă și de la muncă. A urmat găsirea unui partener karmic, o persoană care avea nevoie de susținere morală, dar mai ales materială în momentul în care am cunoscut-o. M-am îngrijit să îi asigur un acoperiș deasupra capului, hrană, haine, să o încurajez și să îi întăresc încrederea și speranța, să am răbdare să își recapete forțele după o perioadă grea din viața sa, să o ajut să-și găsească o slujbă ca să-și poată câștiga traiul și să continui să-i fiu alături. Cu timpul, au apărut și alți parteneri karmici, care m-au ajutat să mă transform pe această cale.

6. Ce rezultate ai avut după ce ai integrat uneltele sistemului semințelor în munca ta?

Cel mai uluitor rezultat de care mi-am dat seama într-o bună zi a fost că în viața mea au apărut prieteni, o mulțime de oameni cărora le este interesant să mă asculte și să discute cu mine și cu care mă bucur să pot comunica. Mi-e bine când sunt singură, mi-e bine când sunt cu alții la un loc. Tiparul omului repudiat de lumea sa nu mai este acolo. Mi-am dat seama că am căpătat o voce, că pot să exprim cu ușurință ceea ce gândesc și simt, că m-am eliberat în mare parte de obiceiul de a evita oamenii și de a-i disprețui. Am început să-mi pun potențialul și pasiunea în slujba celorlalți. Un exemplu în acest sens ar fi că ajut la traducerea cursurilor și manualelor organizațiilor DCI și ACI, una dintre pasiunile mele fiind traducerile, să găsesc cuvintele potrivite și să le pun la locul potrivit într-un text. Mai presus de toate acestea, faptul că am cunoscut un sistem de explicare a realității care are sens și îndrumători și învățători minunați, îl consider un succes nemaipomenit.

7. Cum abordezi acum noile provocări sau obiective similare ajutându-te de uneltele sistemului semințelor?

Ideea mea călăuzitoare este că realitatea pe care o trăiesc acum este rezultatul modului în care i-am tratat pe alții în trecut, iar ceea ce voi trăi în viitor va veni doar din modul în care îi tratez pe alții  în prezent. Încerc să-mi amintesc mereu de acest adevăr.

O altă practică pe care o aplic este să mă întreb ce își doresc oamenii din jur. Mergând pe stradă, privesc trecătorii și îi întreb în gând „Tu ce vrei? Tu ce vrei? Dar tu ce vrei?” E o metodă bună de a nu mă lăsa absorbită de gânduri negative, deoarece nu mă mai concentrez pe problemele și nemulțumirile mele, ci mă gândesc la nevoile altora.

Îmi reamintesc mereu să dedic semințele pe care le plantez și roadele minunate pe care le culeg celor care mă călăuzesc și tuturor ființelor în general, pentru că fără ei acest sistem nu ar fi posibil.

8. Cu ce te ocupi în prezent – descrie pe scurt produsele/serviciile tale

Sunt traducător și interpret angajat ca funcționar public, traducător și interpret voluntar pentru DCI și ACI; practic yoga, studiez înțelepciunea șlefuitorului de diamante și îmi place s-o împărtășesc cu ceilalți.

9. Unde te pot găsi oamenii (site, email, profil de FB)

Email:

FB: Constanța Osipov

Descarcă ghidul introductiv!

Abonează-te la newsletter-ul Diamond System și vei primi instant ghidul pdf introductiv "Crește-ți venitul folosind Sistemul Semințelor", plus o serie de lecții video cu principiile de bază ale acestui sistem!

Uneltele de bază din sistemul semințelor

Înscrie-te și urmărește cele 7 lecții video despre unelte sistemului semințelor.

Așteaptă puțin te rog!

Felicitări!

Te-ai înscris. Verifică-ți te rog adresa de mail pentru confirmare!

Deasemenea, verifică și directorul SPAM și adaugă-mi adresa în lista ta de contacte!