O situație cât mai des întâlnită în zilele noastre este denaturarea vederii. Deoarece suntem nevoiți să lucrăm zilnic în fața ecranelor, nu mai lucrăm ca în trecut așa mult cu trupul și mâinile noastre.
Peter Drucker a dat definiția celei mai des întâlnite meserii din ziua de azi: knwoledge worker – muncitor în domeniul cunoașterii. Este cineva care are un set de cunoștințe specializate într-un domeniu și care are nevoie să gândească în contextul acestor cunoștințe, să lucreze cu ele și să le transmită mai departe. Iar acest gen de muncă necesită de cele mai multe ori, lucrul în fața unui ecran albastru, fie al calculatorului sau al altui dispozitiv cu care lucrăm.
Dacă a nu vedea bine, sau a nu auzi bine, presupune un obstacol major în viața ta, hai să vedem care sunt cauzele pe care le-am perpetuat în trecut, și cum putea perpetua pe viitor cauzele propice pentru a ne bucura de aceste 2 simțuri extrem de utile nouă.
În episodul 70 al Matinalului ”Pomul Cu Piersici” se vorbește despre orbire ca rezultat neplăcut, dar această orbire fizică vine dintr-un fel de a acționa ”orbește”. Semințe mici, plantate prin neînțelegere, rodesc în rezultate majore, care nu țin numai de neînțelegere ci și sub forma unor obstacole de a nu mai vedea și sub alte forme.