Acesta este un scurt ghid pentru a planta tiparul mental specific pentru independență financiară conform cu principiile Șlefuitorului. Scriu acest ghid pentru a te ajuta să plantezi în mod corect și sper eu că te va scuti de multe dezamăgiri atunci când faci primii pași în aplicarea acestui sistem.
Pasul 1, îți dorești independența financiară,”Oxigen Money”. Asta înseamnă să ai mai mult decât suficienți bani astfel încât să nu-ți mai faci griji atunci când ai nevoie.
Folosind cei 4 Pași ai sistemului DCI e necesar ca la pasul 2, să-ți alegi un partener karmic care își dorește și el la rândul lui să aibă mai mulți bani. (Nevoie similară)
La pasul 3, faci planul și-l ajuți efectiv să-și crească veniturile !
Aici sunt 3 niveluri prin care-i poți oferi ajutor:
Nivelul 1. Îl poți ajuta efectiv cu resurse financiare. Geshe Michael ne povestea că atunci când au început ei să ajute comunitatea de refugiați tibetani, le oferea bani cash. Problema cu acest tip de ajutor e că nu știi exact ce se întâmplă cu banii imediat ce îi dai. Iar în cazul refugiaților tibetani, în maxim 3 zile, ei cheltuiau toți bănuții primiți și iar ajungeau în aceeași situație. Ai satisfăcut o nevoie imediată, dar nu și pe termen lung. Acest tip de ajutor poate creea o dependență nesănătoasă între tine și partenerul tău karmic, iar percepția ta despre el și despre situația lui nu se va schimba prea mult. Implicit, sămânța plantată nu încolțește în mintea ta.
Evident că vrei să plantezi eficient, așa că treci la următorul nivel.
Nivelul 2. Acum depui mai multă energie și timp pentru a-ți ajuta partenerul să facă un business sustenabil. Este valabil la orice nivel, de la start-up până la nivel de corporație. În cazul lui Andin International, nivelul 2 a fost să nu le mai dea refugiaților bani direct, ci să-i învețe cum să desfășoare o activitate sustenabilă dpdv financiar. Au investit în calculatoare, i-au învățat să le folosească și să traducă texte din tibetană în engleză, astfel reușind să se întrețină lună de lună prin activitatea lor.
La acest nivel, deja simți cum sămânța (tiparul mental) încolțește și o parte din percepțiile despre propria ta afacere încep să se schimbe în bine. Faptele tale, împreună cu Meditația Cafelei și cu încrederea pe care partenerul tău karmic începe s-o dezvolte, te fac să treci mult mai ușor la următorul nivel prin care-l poți ajuta și accelera tiparul mental.
Nivelul 3. Acum îl poți ajuta să crească real și sustenabil pe termen lung fără a te mai îngrijora că nu-i va reuși. Cum faci asta? Îi explici pixul, îi explici cum funcționează tiparele mentale și potențialul ascuns al fiecărui lucru, practic de unde vine realitatea. Îl înveți că singura metodă reală de a crește este să planteze și el la rândul lui semințe de prosperitate ajutându-i pe alții să aibă succes. Geshe Michael ne povestea că acest pas a fost foarte greu pentru refugiați să-l pună în practică. Sfatul pentru ei, evident că a fost să caute o altă tabără de refugiați, să le doneze o parte din calculatoare și apoi să-i învețe cum să lucreze și cum să-și câștige existența. A fost precum o operație pe creier, nu înțelegeau deloc la început de ce ar funcționa această metodă. Dar încet încet au pus-o în practică și în timp au început să perpetueze acest mod de gândire în tot ceea ce făceau. Acesta a fost momentul, zice Geshe Michael, când Andin a început să crească exponențial.
Dacă ți-ai luat angajamentul să-l ajuți pe un om să-și crească afacerea, ajută-l pe cât posibil să înțeleagă de unde vine succesul. Ajutorul dat să fie constant prin fapte, vorbe, gânduri. Tot la pasul 3 ajută foarte mult și meditația Tong-Len, deoarece ajută la purificarea tiparelor mentale ce-ți dau percepția unei realități defecte.
Extrem de important este să faci zilnic și pasul 4 (Coffee Meditation). Punându-ți atenția pe tiparele mentale nou plantate, vei observa cum începi sa-ți aduci aminte și de nenumăratele tipare bune stocate în subconștient care vor începe să îți aducă noi percepții pozitive. Geshe Michael ne-a zis că dacă înveți să meditezi în mod corect, lucrurile se întâmplă mult mai rapid. Fără meditație, e ca și când ai planta multe semințe bune, dar în loc să le plantezi în pământ fertil, le arunci pe asfalt, unde nu au nici o șansă să prindă rădăcini.
Sper să-ți prindă bine acest mic ghid. Știu că pare ușor, dar când te apuci de treabă simți cum vechile condiționări te frânează în a aplica până la capăt această metodă. Am fost învățați mai bine de 10 ani de școală că dacă vrem să reușim trebuie ca mereu să ne zbatem, să fim competitivi, să ne batem pe aceeași felie, să negociem la sânge, etc… Acum e cu totul diferit. Realitatea ți-o creezi involuntar prin propriile tipare mentale ce se desfășoară cu o viteză de 65 cadre/secundă. Schimbându-ți tiparele, îți schimbi realitatea.
Hai să plantezi frumos !