FAST TRACK – Accelerează drumul de la idee la rezultat
Învață cum să dobândești ultra claritate prin meditație avansată
și cum să depășești obstacolele create de Cele 5 Mari Temeri umane
Ai nevoie de claritate și simți că ceva te ține pe loc, dar nu știi ce anume?
În ziua de azi, înotăm într-un ocean nesfârșit de informații și devine din ce în ce mai greu să facem diferența între ce vrem cu adevărat și ceea ce vor alții pentru noi. Este un zgomot constant care vine din toate părțile: pe telefon, prin notificări, email-uri, știri. Și parcă și mai mult zgomot este în propria minte, ca un fel de ceață groasă care nu ne lasă să vedem pădurea de copaci.
Iar atunci când poate ajungi să ai claritate, să afli ce îți dorești cu adevărat, parcă înaintezi cu frâna de mână trasă?
Sunt șanse mari ca „frâna” asta să fie creată de Cele 5 Mari Temeri umane:
Teama de a nu fi văzut/ă, autentic/ă, iar astfel îți creezi o persona în funcție de ce crezi că le-ar plăcea celorlalți.
Teama de moarte… o avem cu toții. Oare ce se întâmplă cu mine, cu lumea, după ce eu nu voi mai fi?
Teama de a nu fi îndeajuns: Oare pot să susțin pe termen lung ceea ce am realizat?
Teama de intimitate, în care nu te lași să îi iubești pe ceilalți de frica unei potențiale suferințe.
Și teama de eșec din cauza căreia nu iei acțiune, iar astfel te blochezi într-o zonă de confort care nu e deloc confortabilă, dar pe care măcar o cunoști.
Toate acestea sunt experiențe umane mai frecvente decât am crede. Iar vestea bună este că le putem transforma! Cu înțelepciune și iubire față de noi înșine (și ceilalți), putem observa că toate acestea sunt „buruieni” crescute din „semințe” plantate în trecut. Tot ce rămâne de făcut este să „plantăm” alte tipuri de „semințe”!
Fast Track te echipează să-ți cristalizezi visele în planuri mentale structurate, permițându-ți să navighezi fără efort călătoria de la imaginație la realitate. Metodele de bază includ practici avansate de „Clear Thinking”, eliminarea strategică a distragerilor și ineficiențelor, precum și tehnici fundamentale pentru a cultiva semințe mentale puternice și orientate spre rezultat. Vei învăța exerciții unice și practici de vizualizare, concepute să genereze imagini clare și luminoase care funcționează ca punți între aspirațiile tale interioare și realizările exterioare.
În plus, acest program explorează în profunzime Cele 5 Mari Temeri – obstacolele comune pe care ni le creăm involuntar și care ne pot sabota inconştient, rezultatele dorite. Prin identificarea, înțelegerea și abordarea acestor bariere interne, vei învăța să nu mai plantezi semințe ale auto-limitării și să cultivi, în schimb, mindset-ul succesului și al împlinirii.
Acest curs este esențial pentru oricine este pregătit să iasă din stagnare și să-și accelereze progresul. Îndepărtându-te de eroarea comună de a te baza exclusiv pe circumstanțele externe, Fast Track îți arată că schimbarea durabilă începe în mintea ta și în modul în care te comporți față de cei din jur. Practicarea constantă a acestor metode mentale simplificate nu doar că inițiază rapid realizarea obiectivelor personale și profesionale, dar îți oferă și claritatea, încrederea și forța necesare pentru a-i inspira pe cei din jur.

DESPRE TIM LOWENHAUPT
Tim este Directorul Executiv al Asian Classics Institute (ACI), și profesor senior al cursurilor acestui institut. El studiază această filosofie alături de Geshe Michael Roach de peste 15 ani. Înainte de rolul său actual, a fost Director General al Red Capital Education & Travel, din 2019 până în 2024, gestionând un portofoliu de hoteluri din Sedona, Arizona. Sub conducerea sa portofoliul hotelier a ajuns la peste 1 mil $ cifră de afaceri și a fost premiat în 2023, cu premiul întâi pentru hotelurile mici din Statele Unite, acordat de Tripadvisor. De asemenea, a lucrat în marketing farmaceutic și dezvoltare de tehnologie pentru domeniul medical.
Tim deține un masterat de la Universitatea din Pennsylvania și un Bachelor of Philosophy de la Penn State, unde a absolvit cu onoruri și distincții. Este, de asemenea, membru al Phi Beta Kappa, o prestigioasă societate academică.
Tim a mai vizitat România în 2022 și 2024 și suntem fericiți că a pus din nou Bucureștiul pe harta turneului internațional pe care îl susține în această vară.
ENG
FAST TRACK: Accelerate the Path from Idea to Result
Online Course with Tim Lowenhaupt
Ready to break through the noise and make real progress in your life? Join us in Bucharest for a transformational weekend with executive director, Tim Lowenhaupt, at his exclusive course: FAST TRACK – Accelerate the Path from Idea to Result.
This immersive 2-day experience is designed for anyone ready to get unstuck, find clarity, and take bold steps toward meaningful results—in career, passion, relationships, or personal growth.
🗓 What to Expect
DAY 1: Clarify What You Want by Canceling What You Don’t
You’ll explore two key areas—success and personal relationships—through a powerful process of elimination. Instead of trying to define what you want through guesswork, you’ll learn to strip away what doesn’t serve you, allowing true desires to emerge with clarity and confidence.
DAY 2: Overcome the Five Fears & Align Your Actions
Discover how fear is often the hidden force behind unwanted outcomes. You’ll learn how these fears unintentionally reinforce the very things you’re trying to avoid—and how to reverse that cycle. Wrap up the day with practical four-step plans and explore the concept of karmic partners.
📚 The Online Pack Includes:
* Dynamic classes with Tim Lowenhaupt
* Hands-on workshops to apply new insights
* 2 Recorded Q&A sessions
Whether you’re seeking clarity in your next career move or healing in your relationships, this course will help you shift from intention to tangible progress—fast.
