Shopping Cart

No products in the cart.

Liber de adicții – workshop on-line de implementare

Current Status
Not Enrolled
Price
Closed
Get Started
This curs is currently closed

Sistemul Diamond Cutter este un sistem universal cu ajutorul căruia ne putem conduce cu succes afacerea și îndeplini obiectivele. În buna desfășurare a activității noastre de zi cu zi, avem nevoie de obiceiuri sănătoase, care să ne conducă către performanță în carieră. De multe ori, evoluția noastră este înfrânată de obiceiuri negative, sau mai bine zis comportamente adictive.

Pe lângă adicțiile clasice, cum e cea de alcool, sau de țigări, există în ziua de azi adicții mult mai subtile pe care de multe ori nu le consideri periculoase. Deoarece avem o dorință puternică de a fi autosuficienți și independenți, de multe ori nu reușim să ne despărțim de telefonul mobil, sau să ne desprindem de munca pe care o facem. Și aceste tipuri de comportamente sunt considerate tot adicții.

În cadrul acestui workshop vom identifica modul prin care un comportament adictiv se instalează în mintea noastră și vei face un plan personalizat folosind uneltele sistemului Șlefuitorului de diamante cu ajutorul cărora poți stopa comportamentul adictiv.